Bine aţi venit pe site-ul oficial

al Mănăstirii "Adormirea Maicii Domnului"

Izvoru Mureşului!

 

  „Dumnezeu este iubire, şi cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne întru  el.”

(I Epist. Sf. Ev. Ioan 4: 16)

 

Video Mănăstire: https://www.youtube.com/watch?v=cRtFriaQyJQ

 

„Viaţa monahală este o înţelepciune dintre înţelepciuni şi o iscusinţă dintre iscusinţe.”
(Zatvornicul Gheorghe)

 

Ascultarea (munca de zi cu zi)
     „Toată slujirea monahului devine o Liturghie, însuşi aşezământul monahal este un cântec arhitectural, o Liturghie cântată în piatră (…).” Ascultările sau munca de obşte este a doua trăsătură a vieţuirii monahiceşti, producând bunurile materiale obşteşti. Mănăstirea este un aşezământ de evlavie şi muncă organizată în duhul Mântuitorului, fiindcă viaţa de evlavie nu îngăduie să fie prilej de lenevire, după cum spune Sf. Apostol Pavel « cel ce nu lucrează să nu mănânce ». Suntem datori să ţinem treaz duhul de rugăciune şi să muncim zilnic după puterile noastre « mişcând mâinile la lucru, în acelaşi timp să ne şi rugăm » (Sf. Vasile cel Mare).
  În mănăstirea noastră cele 25 de maici, sub îndrumarea maicii stareţe Stavrofora Miriam Oprea, și a părintelui duhovnic, Protosinghelul Emanuil Manţa, în funcţie de chemarea şi ascultarea pe care o au de îndeplinit, trudesc la ceea ce este specific vieţii monahale - rugăciune şi slujire. Pe lângă participarea la sfintele slujbe din Sf. Mănăstire, maicile lucrează în atelierele de pictură, tâmplărie, croitorie, îngrijesc incinta Sf. Mănăstiri, participă la muncile câmpului (grădină, fân) şi se ocupă de buna primire a pelerinilor.
    În atelierul de pictură pictează 12 maici icoane pe lemn, icoane pentru catapetesme, epitafuri şi icoane pentru prapuri, care împodobesc Sf. Biserici şi icoane pe piatră în funcţie de comenzile cerute.
    În atelierul de croitorie  lucrează 2 maici şi se confecţionează veşminte pentru preoţi şi pentru Sf. Biserici.
    În atelierul de icoane (tâmplărie-fierărie) lucrează părintele duhovnic Protos. Emanuil Manţa cu 6 maici. Aici se lipesc icoane (litografii) pe lemn, se sculptează troiţe, candele şi alte obiecte din lemn şi mai producem din tablă de aluminiu punţi pentru candele, agăţători pentru icoane şi balamale pentru diptice.
Maicile la ascultările Mănăstirii

Contact

Mănăstirea “Adormirea Maicii Domnului”
Maica Stareţă Stavrofora Miriam Oprea
Nr. de telefon: 0744 - 966.950 - nu sunați pentru cazare
Localitatea: Izvoru Muresului Jud. Harghita Cod 537356
Detalii și Formular de Contact
Atelier Pictură: 0742-224.590 (sunați numai pentru cazare și comenzi icoane, croitorie și broderie)
Vă rugăm să sunați între orele: 
09.00 - 12.20 și 14.00-16.30.
Vă rugăm să nu sunați în duminici și sărbători.

Copyright © 2010-2016 Mănăstirea "Adormirea Maicii Domnului" Izvoru Mureşului.
Toate drepturile rezervate. Webmaster: Bogdan Tinca